Statele Unite şi-au ales deja ţintele pe care le vor lovi în Iran, în cazul unui război. Potrivit BBC, care citează surse diplomatice, în cazul în care Teheranul nu-şi va opri programul nuclear, riscă să fie bombardat.
Americanii ar putea bombarda nu doar centrale nucleare şi locuri unde bănuiesc că Iranul ar produce arme nucleare, ci şi întreaga infrastructură militară a ţării. Lista ţintelor ar include şi centrala de îmbogăţire a uraniului de la Natanz şi uzinele de la Isfahan, Arak şi Buşehr.
SUA ar putea lansa în orice moment o operaţiune în forţă împotriva Iranului, ce ar putea depăşi ca miză neutralizarea obiectivelor legate de complexul energetic nuclear şi armele de distrugere în masă ale acestei ţări, scrie şi revista britanică "New Statesman". Armamentul tactic pe care SUA l-au concentrat în regiune poate să anihileze doar în câteva minute întreaga infrastructură militară, politică şi economică a Iranului, potrivit publicaţiei. Surse militare britanice au declarat, sub protecţia anonimatului, că "armata americană s-a reorientat spre Iran", imediat după răsturnarea regimului din Irak al defunctului preşedinte Saddam Hussein. "New Statesman" susţine că punerea la punct a unui plan de acţiuni împotriva Teheranului nu a putut fi împiedicată nici măcar de greutăţile cu care se confruntă administraţia Bush în Irak.
La operaţiunea respectivă, având numele de cod "Libertate pentru Iran", conducerea militară americană a lucrat timp de patru ani. În acest moment, SUA dispun în Golful Persic de două portavioane, dar alte trei-patru sunt pregătite pentru a fi trimise în regiune în cazul declanşării unor operaţiuni militare.
În sarcina portavioanelor intră "acordarea de ajutor forţelor terestre ce operează în Afganistan şi Irak", se arată într-un comunicat emis de Flota a V-a a SUA. Acestora li s-ar putea alătura în scurt timp alte patru portavioane: Ronald Reagan, Harry S. Truman, Theodore Roosevelt, precum şi Nimitz, conform publicaţiei, care precizează că fiecare dintre acestea este dotat cu sute de rachete balistice. În prezent, SUA dispun de un potenţial capabil să distrugă până la 10.000 de ţinte într-un singur atac aerian.
Teama s-a instalat în rândul iranienilor
Un astfel de scenariu va fi pus însă în practică doar dacă se găsesc dovezi că puterea de la Teheran deţine arme nucleare, fapt dezminţit categoric de Iran.
Informaţia că SUA au stabilit două motive posibile pentru declanşarea unui atac a stârnit preocupare în rândul iranienilor. Deşi autorităţile insistă că nu sunt motive de preocupare, oamenilor de rând începe să le fie frică, susţine corespondentul BBC de la Teheran, France Harrison. Mai mulţi analişti pentru Orientul Mijlociu şi-au exprimat temerea faţă de posibilele consecinţe catastrofale ale unui atac al SUA împotriva Iranului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu